După venirea lui Dacian Cioloș la Guvern, marile partide aveau o problemă majoră: cine este în opoziție, cine este la putere? O problemă cu atât mai mare cu cât timpul până la alegeri este foarte scurt. A rezolvat-o însă PNL. Propunerea de revenire la alegerea primarilor în două tururi, anunțată de co-președintele PNL, Alina Gorghiu, și dezbaterea care i-a urmat a plasat PSD clar în opoziție. Liviu Dragnea a simțit momentul și s-a poziționat abil în contra lui Klaus Iohannis, a partidului care l-a susținut, PNL, a guvernului pe care l-a promovat și a Curții Constituționale, conduse de Augustin Zegrean, un fost lider al PDL. Un deja-vu al anilor trecuți, în care PSD a marșat pe ideea că toate instituțiile statului joacă așa cum cânta Traian Băsescu, strategie care i-a făcut pe social-democrați să obțină o victorie electorală fără precedent. Este adevărat că tensiunea nu mai este aceeași, însă poziționarea celor mai sus-menționați pe aceeași linie reprezintă o gură de oxigen pentru PSD.
În această logică trebuie pusă declarația insistentă a lui Liviu Dragnea că PSD va boicota alegerile locale dacă Guvernul va decide schimbarea legii astfel încât primarii să fie aleși în două tururi de scrutin. Evident că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. PSD este avantajat de o singură rundă de alegeri, dar nu va pierde prea mult nici dacă vor fi două. În 2004, când alegerile au fost în două tururi, PSD a câștigat 1.702 din 3137, iar în 2008, 1.138 din 3.179. În 2012, când alegerile au fost într-un singur tur, social-democrații au avut 1.192 de primari din 3.186. Dacă regulile se vor schimba acum, Liviu Dragnea va fi mai vocal întărind ideea de opoziție și motivându-și mai abitir primarii să tragă în alegeri, sub amenințarea că cineva le fură mandatul în urma unor jocuri politice în care complicii sunt clar prezentați: Iohannis, Guvernul, PNL.
La fel de clară precum jocul electoral al PSD este și propunerea PNL. Liberalii nu s-au trezit peste noapte apărători ai democrației și mari ascultători ai străzii. PNL este un partid anchilozat, în care foștii liberali și democrat-liberali se bat pentru supremație, și care nu a reușit să capitalizeze deloc din câștigul electoral al președintelui Klaus Iohannis din 2014. Declarațiile bombastice ale liderilor PNL – unii care au defilat în urmă cu patru ani la braț cu PSD, cum e cazul Alinei Gorghiu – nu au acoperit marea problemă a partidului: incapacitatea de a furniza o garnitură de lideri care să convingă și să atragă mai multe voturi. PNL de bazează pe același electorat inelastic, care nu-i poate asigura o victorie în alegeri. O imagine a dezastrului în care este PNL a fost rușinoasa lansare în cursa pentru Primăria Capitalei a lui Cristian Bușoi, un candidat șters care a încercat să folosească electoral tragedia din Colectiv. Revenind, alegerea în două tururi a primarilor ar putea să aducă PNL, în urma unor negocieri, mai multe mandate decât ar obține dacă scrutinul s-ar desfășura într-un singur tur.
Situația ar fi convenabilă și pentru Mișcarea Populară pe care Traian Băsescu se zbate să o ridice peste 5 la sută. Fostul șef al statului ar fi avantajat de două tururi în condițiile în care vizează Primăria Capitalei, unde un scor bun ar reprezenta un semnal puternic în perspectiva parlamentarilor.
Cât privește UDMR, liderii maghiarilor insistă pentru menținerea actualei prevederi pentru a-și menține influența în fiefurile tradiționale și a scăpa de grija negocierilor din turul al doilea când ar putea pierde în fața unor alianțe conjuncturale.
Revenind la chestiunea în sine, dincolo de calculele politice însă, în lipsa unor candidați puternici care pot mobiliza electoratul și face ca lupta să fie una strânsă, alegerea primarilor într-un singur tur face, în acest moment, ca România să aibă un deficit de democrație, o mare parte a alegătorilor nefiind reprezentați. Din această perspectivă, varianta celor două tururi este mai potrivită.
Problema de fond rămâne însă, modul de a face politică trebuie schimbat fundamental. Altfel, decizia de a reveni la alegerea în două tururi nu va rămâne decât o încercare de cosmetizare a clasei politice ajunsă în pragul colapsului. Iar într-o democrație funcțională, nu doar strada ar trebui să impună schimbarea. E de văzut însă dacă, până la urmă, aceasta va rămâne singura soluție.